Anul trecut, Jim Jarmusch a luat Marele Premiu la Veneția cu noul lui film, Father, Mother, Sister, Brother. M-am uitat la povestea asta despre familie și mi-am dat seama că personajul care îi ține cu adevărat împreună pe toți e apa. E acolo, în gesturi mărunte, tăcute, exact ca în viață. Apa este singurul element care poate oglindi chipul unui frate sau al unei surori, amintindu-ne că, deși suntem entități separate, suntem făcuți din aceeași esență fluidă
Coincidența face ca tot acum să închid un cerc personal. Acum 30 de ani, am scris o carte: „Ritualurile Magice cu apa”. În timp, s-a pierdut. N-am mai găsit-o prin anticariate, nici pe site-uri, de parcă s-ar fi evaporat. A rămas doar o amintire pentru câțiva oameni.
Am simțit că e momentul să o aduc înapoi. Am republicat-o recent cu editorul meu într-un tiraj mic, de doar 200 de exemplare și poate fi achiziționată de pe cartirare.ro . E o carte reeditată în varianta premium, e o ediție pentru cei care chiar vor să-și însușească ritualuri de magie și să folosească ce scrie în ea. Am ales un preț normal, accesibil, pentru că mi se pare important ca informația asta să circule din nou, nu să stea blocată în speculații de colecție.
Jarmusch a câștigat un trofeu la Veneția pentru că a știut să arate cât de adânci sunt lucrurile simple. Eu cred că, dacă înveți să înțelegi apa și ritualurile ei, câștigi ceva mai important: încrederea în tine și un pic de liniște în tot haosul ăsta. În Father, Mother, Sister, Brother, apa ne amintește că viața, la fel ca o familie, este într-o stare de flux continuu. Ritualurile cu apă sunt ancorele care ne permit să nu ne pierdem în curent, oferindu-ne un moment de claritate în oglinda propriei existențe.
Sunt doar 200 de cărți. Cine are nevoie de ele, știe unde să le găsească. E modul meu de a da ceva mai departe, după trei decenii de când am pus prima dată acele gânduri pe hârtie.
Paul Martin